Avem in ADN drumul spre mai bine

Omul are programata in el o dorinta de mai bine, mai mult, mai sus. Chiar si aia lenesi si ratati se agata de orice sa ajunga undeva, de aia avem doar din astia prin politica. Unii fac ceva pentru asta, altii au sansa ca Radu Hossu care a disparut 760.000 euro in donatii pentru Ucraina, iar altii muncesc pentru asta.

Acum o luna discutam pe aici daca 5000 de euro pe luna e un salariu prea mare pentru Romania si a rezultat ca nu neaparat. Adevarul este ca, dupa cum mi-a spus odata un faimos manager din Ubisoft Romania la o evaluare, depinde cum traiesti. O poti duce ok si cu 2000 si cu 3000, desigur. Dar multi uita realitatea si dorinta aia de mai sus si mai bine, asta e eroarea cea mai comuna.

Doar ca, din nou, omul are in ADN dorinta de mai bine. Asta ne-a scos din pesteri si ne-a facut sa nu mai cumparam masini de la jigodiile Dacia Romania care fac lobby sa se taxeze la sange masinile mai vechi.

Nu stiu cum au facut trecerea unii, dar va pot povesti cum a fost la mine, ca asta m-a facut sa scriu articolul asta. Din cand in cand imi evaluez viata si ma bucur de ea, de cum e acum si de progresul facut. Da, poate sa fie mai bine in multe privinte, dar fata de 2012 sa zicem, sunt mult mai sus, mai bine, mai comod.

Si toata ideea de mai sus a plecat de la o banala geaca de iarna si cum a evoluat in ani. In iarna 2012, dadeam un interviu la Realitatea din Piata Universitatii, unde contribuisem la organizarea unui miting contra cenzurii internetului, celebrul ACTA

Eu eram rebegit de frig intr-o geaca no name de kkt, iar reporterul o ducea foarte bine in a lui, chiar imi zicea. Mi-a ramas in cap numele brandului, era Columbia si nu mai auzisem de el, ca na Romania si saracie pe atunci.

Peste cateva zile, in Decathlon (nu prea erau alternative locale pe atunci iar Decathlon nu avea doar haine de kkt ca acum) vad exact geaca reporterului. La usturatorul pret de 1000 de RON, aveam salariul 7000 de ron pe atunci. Mi-o iau, si de atunci am ajuns fan Columbia, am jumatate de garderoba de la ei. Nu va luati incaltaminte de la ei, e meh.

In 2018 am vazut intr-un Hervis un Columbia Titanium - clasa lor de top - si am schimbat geaca desi functiona impecabil. Asta era mai mai misto, mai lejera, altceva. O am si acum, e ce trebuie.

Dar in 2020 am inceput sa pun ochii pe Wellensteyn. Ceva mai greute, nu neaparat sport dar cu o anumita eleganta si desigur mai scumpe. Acum am doua de la ei, desi cu una 360 de zile pe an nu am ce face in Bucuresti, ca transpiri pe -15 grade in ea, doar cu tricou pe dedesubt.

Iarna asta mi-am luat o geaca de Primavara-Toamna de la Best Secret facuta de A-Cold-Wall. Bine, mult redusa de la pretul de catalog de 4500 lei, dar totusi scumpa.

La fel si cum masina, am scapat de Polo imediat ce a fost ok sa iau ceva mai bun. E drept ca de 6 ani nu am schimbat-o si nu am nicio intentie pe piata asta exagerata. Dar ca idee, mereu mai bine!

Cu calculatoarele a fost la fel, mi-am facut PC-ul de gaming al vietii mele prin 2012 cu toate nebuniile posibile, in 2016 se ducea la tata si ma mutam pe Mac si Playstation pentru jocuri. Acum am tot ecosistemul Apple si eu si sotia, de la iWatch la iPen Pro. Si Playstation5. Mai bine si mai comod.

Intelegeti deja ideea, da? Bine, obsesia mea permanenta, in tot timpul asta care cumva a contrabalansat ideea de mai bine, a fost sa pun si bani deoparte pentru batranete si sa investesc. Cumva, s-a creeat un echilibru care m-a impiedicat sa sparg tot ce faceam pe ce-mi trecea prin cap. Nu, nu am investit in pilonul 3 de pensii, decat 3 ani apoi am luat banii inapoi, e o teapa.

Ultima achizitie, care in sfarsit mi-a rezolvat obsesia de a avea gratar adevarat la bloc, a fost un cuptor electric Ninja Woodfire, cu peleti de lemn pentru afumat carnea. Il pui frumos sub hota ( recomand Falmec ) pui un pumn de mini-peleti speciali de la ei 100% lemn in compartimentul special si lasi carnea la afumat 30 de minute. Apoi il dai la maxim si pui din nou carnea la prajit si are gustul ala de gratar de afumat cu lemn! Din nou, mai bine, mai gustos. Cum am inceput sa mananca vaca tot mai des si porc tot mai rar.

Este interesant, ca dupa ce ajungi la un nivel totusi, se intampla ceea ce economistii numesc diminishing returns. Adica te cam obisnuiesti cu ce si cum si nu mai esti asa wow de orice, care nu este un pas mult mai mare decat ce ai acum. Ca exemplu, daca as trece de la apartamentul meu cu 3 camere la Vila la munte, da as fi wow, dar la un apartament cu 4 camere la munte nu m-as agita prea tare.

Ajungi cumva mai realist, iti mai scapa cate o aroganta dar daca stii ca nu ai sanse sa ajungi vreun milionar rapid, te poti abtine mai usor la chestii, pentru ca ai deja un nivel de comfort si nu mai schimbi mac-ul ala tot la 2 ani. Si data viitoare nu mi-as mai lua un Pro Max cu 32 de Gb, ca la ce fac eu 3/4 din puterea lui zace nefolosita.

Si sincer, nici casa nu prea imi vine sa imi iau ca o sa fie mult de munca, reparat, intretinut si nu e ca si cum dormi in 2 camere odata. Daca dau lovitura la bursa, da, dar altfel ma simt foarte comod in Colentina, cu cata parcul langa mine, prieteni si autostrada la un kilometru.

La voi cum au fost cele de mai sus, drumul spre mai bine?