Când exagerăm cu tehnologia?

Sunt pasionat de tehnologie de când eram la liceu, din perioada în care îmi doream cu ardoare un calculator pe care nu mi-l permiteam. A urmat, în sfârșit, momentul în care mi-am luat unul, apoi primul iPhone și, treptat, toate celelalte gadgeturi care au ajuns să facă parte din viața mea. Astăzi trăiesc într-un mediu complet înconjurat de tehnologie: de la întreg ecosistemul Apple până la robotul de spălat pe jos, mașina de spălat cu aplicație mobilă, filtre de aer și toate nebuniile conexe.

Cu toate astea, acum vreo două zile mi-am pus, pentru prima dată în mod serios, o întrebare pe care nu mi-am pus-o niciodată până acum: când exagerăm, totuși, cu tehnologia?

Mă uitam la un material pe YouTube iar la un moment dat povestea s-a întrerupt pentru clasica secțiune de sponsor. Sponsorul respectiv promova o sticlă de apă „inteligentă”, conectată la o aplicație mobilă, care îți trimite notificări ca să îți amintească să bei apă și să rămâi hidratat. În momentul ăla am rămas puțin blocat. Nu pentru că ideea ar fi revoluționară, ci pentru că mi s-a părut absurdă. Să ajungem în punctul în care avem nevoie de o aplicație care să ne amintească să bem apă începe să fie, sincer, ușor îngrijorător.

Există o linie foarte fină între tehnologia care te ajută și tehnologia care te transformă într-o legumă. Între lucrurile care îți fac viața mai ușoară și cele care te fac să gândești mai puțin, să devii mai leneș, mai puțin adaptat la mediu și, în general, mai dependent. Și am senzația că, încet-încet, o traversăm fără să ne dăm seama.

Privind înainte, tind să cred că direcția în care mergem nu e una prea grozavă. În zece ani, probabil vom avea roboți care vor face absolut totul prin casă. Nu vom mai fi nevoiți să facem nimic. Iar în afară de un procent relativ mic de oameni care vor avea ambiția să facă mișcare, să se mențină activi — și aici mă includ doar parțial, pentru că nici eu nu am chef în fiecare zi — restul vor deveni fie extrem de sedentari, fie vor apela la soluții artificiale ca Ozempic, în cantități industriale.

Altfel nu îmi explic ce se va întâmpla când vom ajunge să stăm toți cu căștile de realitate virtuală pe ochi, complet decuplați de lumea reală. De când mi-am pus întrebarea asta și am realizat cât de departe am ajuns, am rămas cu un gust usor amar. Nu pentru că tehnologia ar fi rea în sine, ci pentru că nu pare că ne mai întrebăm suficient de des unde ar trebui să ne oprim.

Voi ce ziceți?