Cum a ajuns AI-ul scuza falsă pentru concedieri

Am citit recent un articol despre cum tot mai multe companii dau oameni afară și spun că motivul este inteligența artificială. Sună futurist, inevitabil și elegant, dă bine la investitori, nu? Nu poți acuza bieții manageri, nu?

Problema este că, atunci când te uiți la cifre și la context, devine clar că AI-ul a ajuns doar o scuză comodă pentru concedieri care au cu totul alte cauze. Cum ar fi că au angajat ca disperații aiurea în ultimii 4 ani. Sau au angajat că era ok atunci, dar acum nu mai e nevoie de fraieri. Dar na, nu poți zice asta.

Companii mari precum Amazon, Salesforce, Lufthansa sau Klarna au anunțat tăieri masive de personal „pentru eficientizare prin AI”, deși, paradoxal, multe dintre ele raportează în același timp profituri și creșteri sănătoase. Pe hârtie, mesajul e simplu: „Optimizăm. Automatizăm. Viitorul a sosit.”

În realitate, criticii pe care i-a intervievat CNBC în articol arată că aceste concedieri sunt determinate de cu totul altceva: încetinirea economiei, supra-angajările făcute în pandemie și presiunea internă de a reduce costurile. AI-ul e doar pretextul perfect pentru a evita discuția și a face pe toată lumea mulțumită.

Un studiu citat în analiză arată că, la jumătatea anului 2025, doar aproximativ 1% dintre companii au admis în mod concret că au înlocuit oameni cu AI. În schimb, 35% spun că folosesc AI pentru training și sprijin operațional, iar 11% afirmă că au angajat mai mult datorită AI-ului. Cu alte cuvinte, dacă ne luăm după cifre și nu după PR, realitatea este aproape inversă față de narativa corporațiilor.

Asta devine și mai evident atunci când privești dinamica pieței muncii. Costurile cresc, consumul scade, iar investitorii cer profit rapid. Companiile au nevoie să taie cheltuieli acum, dar să nu pară că e vina lor.

Această retorică nu e doar cinică, e și utilă. Creează frică. Iar frica este un instrument perfect de control în companii mari: oamenii devin mai docili, acceptă mai ușor condiții proaste și nu pun întrebări. În plus, pentru publicul larg sună modern, inevitabil și „deștept”. Nimeni nu vrea să fie „cel care se opune progresului”. Așa că eliberarea de responsabilitate e aproape totală. Scuza perfectă. Aproape că sunt invidios.

Consecințele sunt însă clare: presiune constantă pe angajați, polarizare tot mai mare între joburile foarte slab plătite și cele foarte specializate, și o piață a muncii în care nesiguranța devine normă. Iar în timp ce povestea oficială este despre „revoluția AI”, povestea reală este despre rearanjarea priorităților financiare și o piață tot mai nesigură.

Asta înseamnă că dacă lucrezi în zone repetitive, birocratice sau ușor standardizabile, pregătirea unui plan B nu mai este o alegere, ci o obligație. Dar, în același timp, e important să nu cazi în narativul panicii. Nu AI-ul „îți ia locul”. Conducerea companiei decide să taie costuri și folosește AI-ul ca mască elegantă pentru aceste decizii.

Inteligența artificială există și va transforma piețele — dar evaluarea ei actuală, financiar și social, este umflată artificial. E un hype. Hype-ul produce bani. Iar concedierile își găsesc în el o justificare perfectă.