Departamentul de Stat al Statelor Unite a publicat în septembrie 2025 raportul anual privind climatul investițional din România. E o analiză de 34 de pagini care nu lasă loc de interpretări romantice: România e o țară cu atuuri clare, dar și cu slăbiciuni care o trag serios înapoi. Americanii spun pe șleau ce funcționează, ce nu și ce riscă să se transforme într-o frână pentru capitalul străin.
Punctele tari
România rămâne atractivă prin câteva avantaje de bază. Poziția geografică, la granița de est a Uniunii Europene, o face o punte între piețele occidentale și cele emergente. Calitatea forței de muncă e peste media regională, mai ales în IT, inginerie și servicii, iar costurile salariale sunt încă moderate comparativ cu Vestul.
Fondurile europene sunt un atu imens pentru americani: în teorie, 77 de miliarde de euro disponibili până în 2030, din care 28,5 miliarde prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Raportul notează însă că România are o problemă cronică în a atrage și gestiona acești bani: birocrație, întârzieri și reforme promise, dar amânate.
Sectorul IT rămâne vedeta. Companiile americane găsesc aici oameni bine pregătiți, vorbitori de engleză, cu salarii mai mici decât în SUA sau Europa de Vest. Energia regenerabilă și industria auto sunt alte domenii unde România poate crește.
Slăbiciunile
Partea mai puțin roz începe cu fiscalitatea. Raportul descrie un sistem imprevizibil, cu schimbări frecvente, uneori aplicate retroactiv. Investitorii nu pot planifica pe termen lung într-o țară unde taxele se modifică de la un guvern la altul, fără consultări reale.
Energia e dată ca exemplu de instabilitate: plafoane temporare la prețurile gazelor și electricității, taxe excepționale pe profiturile companiilor, impozite speciale pe construcții. Toate aceste măsuri, luate în grabă, transmit semnalul că regulile se pot schimba oricând.
Justiția e un alt punct nevralgic. Oficial, sistemul e independent, dar raportul arată că procesele durează ani, hotărârile se aplică inegal și politicul are încă prea multă influență. În 2024, România a pierdut peste 60 de cazuri la CEDO din cauza duratei excesive a proceselor.
Corupția rămâne o realitate. 94% dintre managerii români intervievați cred că fenomenul e răspândit, iar birocrația excesivă și schimbările dese de politici publice sunt percepute ca bariere majore.
Cifrele mari
Anul 2024 nu a fost de sărbătoare. Creșterea economică a fost sub 1%, inflația a scăzut la 5,6% (de la 10,4% în 2023, dar tot peste ținta BNR), deficitul bugetar a rămas ridicat, iar datoria publică a trecut de 50% din PIB.
Sistemul bancar e în schimb un punct forte: creditele neperformante au scăzut la 2,5%, solvabilitatea e peste 23%, iar randamentul capitalurilor proprii aproape 18%. Cu alte cuvinte, băncile funcționează, dar creditarea pentru firmele mici și mijlocii rămâne limitată.
Piața muncii e tensionată. Șomajul e oficial la 5,3%, dar lipsesc oamenii calificați în domenii esențiale. Povara fiscală pe salarii e una dintre cele mai ridicate din UE, iar milioane de români lucrează deja în afară.
Stat vs. piață
Un capitol întreg e dedicat companiilor de stat. Privatizările sunt blocate, întreprinderile publice primesc tratament preferențial și rămân surse de ineficiență. În 2023, listarea Hidroelectrica a adus un suflu nou pe Bursa de Valori București, dar astfel de exemple sunt rare.
Pe partea de guvernanță, România a făcut pași mici: a creat AMEPIP pentru supravegherea companiilor de stat, și-a întărit strategia anticorupție și a avansat în procesul de aderare la OCDE. Dar între ce scrie în documente și ce se întâmplă în practică rămâne o prăpastie.
Verdictul americanilor
Raportul nu e catastrofal, dar nici optimist. România e încă atractivă, dar numai pentru investitorii cu nervi tari, care pot suporta birocrația, corupția și schimbările de reguli peste noapte. Pentru cei care caută stabilitate și predictibilitate, România rămâne un teren riscant.
Pe scurt: potențial există, dar e acoperit de prea multe capcane administrative și politice. Cine are răbdare și stomac rezistă și câștigă. Cine vrea reguli clare și joc cinstit, probabil că merge în altă parte.
La capitolul corupție. Eu cand au asta de la Americani, indiferent cine controleaza aparatul de stat in DC, eu dau din umeri. 🤷♂️
Da, in RO exista coruptie, dar... cine a adus-o? Cei care numesc la ei acasa coruptia ca fiind lobby-ing? Cei care inca permit Insider Trading in Congres? Cei care sifoneaza o galagie de bani prin proiecte megalomanice de stat (gen Shovel Ready si Infrastructure Bill)?
Apropo de proiecte megalomanice. California a construit un pod pentru un tren de mare viteza... care nu merge nicaieri. NOUA MILIARDE DE DOLARI boss! Si nu e singurul.
Investitorii trebuie sa mai fie constienti de hoardele de functionari publici care le vor face viata imposibila cerand mita. Eu nu stiu cum poti face business in romania fara sa ai protectia sri/psd.