De ce combatem putinismul cu putinisme?

Luna asta au trecut 8 luni de la anularea alegerilor din 6 decembrie, iar până în prezent nu a fost prezentată nicio dovadă juridică solidă care să confirme implicarea unor state străine.

Nicio inculpare, nicio anchetă serioasă, niciun dosar în care să vedem un cetățean român în lanțuri pentru trădare. Doar declarații generale și elucubrații. Nicușor Dan a ieșit acum vreo două săptămâni și a făcut câteva afirmații vagi, invocând ca dovada ca au fost rușii niste declaratii NATO, UE și un viitor raport. Cam atât.

E interesant cum, într-un moment care ar fi trebuit să genereze transparență și răspundere, avem doar un discurs care amintește de vechile metode de propagandă. Întâmplător sau nu, discuția se leagă foarte bine și de Iliescu si mineriada sa, ca tot a crapat viermele comunist.

În 2020, am petrecut două luni într-un sat de lângă Petroșani, zonă cu tradiție minerească. Am stat de vorbă cu localnicii si i-am întrebat ce s-a întâmplat în ’90 cu mineriada. Răspunsul a fost simplu: „Ni s-a spus că iau legionarii puterea, ne-am urcat în tren și am plecat.” Atât știau. Nimic despre conspirații, nimic despre geo-politică. Doar ordine transmise simplu, acceptate fără prea multe întrebări.

Acum, ironia face că aceiași oameni care privesc către Vest, către Bruxelles ca spre oracole democratice, aplaudă fără ezitare teoria că legionarii ar fi câștigat alegerile cu ajutorul rușilor. Exact ca minerii. Totul fără dovezi. S-a creat o narațiune în care niște anticomuniști declarați, legionarii, devin, brusc, unelte ale Kremlinului. O contradicție flagrantă.

Rezultatul? Nici până azi nu știm clar de ce s-au anulat alegerile. Totul pare construit în jurul unei nevoi de justificare politică. Nicușor Dan, care nici măcar nu a fost candidat la acea rundă, a avut o cale spre președinție, prost sa fie sa zica ca nu au fost rusii. Iar mulți alegători, fără întrebări, fără dubii, încuviințează aprobator. „Ne-au salvat de ruși.” Tot ca minerii aia, desi se dau educati si intelectuali.

Dar dacă privim mai atent, totul pare să fi devenit o reciclare de vechi reflexe totalitare. În trecut, comuniștii aveau nevoie de un dușman de clasă – chiaburii, capitaliștii. Acum, dușmanul este „rusul”. Orice se întâmplă în țară e, aparent, justificabil dacă există undeva o prezență rusească. Creșterea taxelor? Rușii. Scumpirile? Rușii. Instabilitatea politică? Tot rușii.

Problema este că, în lipsa unor dovezi reale, totul devine un act de propagandă. O narațiune de care se face abuz, până la epuizare. Și cât timp mai acceptăm această retorică fără critică, fără dovezi, fără logică, nu facem altceva decât să repetăm mecanismele pe care le credeam îngropate odată cu comunismul. Exact ca în 1984, pentru cine a citit cartea. Mereu trebuie să fie un dușman care justifica orice masura extrema.

Poate că e timpul să cerem răspunsuri reale. Nu doar povești servite cu sigla NATO în colțul ecranului, pe cuvântul de onoare al celor care au profitat de anularea alegerilor. Nu poți combate putinismul cu putinisme, nu? Că până acum autoritățile românești se poartă ca în Rusia: „e adevărat pentru că noi spunem.”