De ce economia Rusiei nu se prăbușește și nu o va face prea curând

În discursul public, plin de propaganda ieftina, s-a împământenit ideea că economia Rusiei este „artificial susținută” și că se află într-un echilibru fragil, pe punctul de a se prăbuși. De fiecare dată când apare un nou pachet de sancțiuni, mesajul este același: „de data asta chiar funcționează”. Problema este că această abordare ignoră aproape complet diferența fundamentală dintre o economie de pace și o economie de război, precum și specificul structural al economiei rusești.

O economie de război nu funcționează după aceleași reguli ca una orientată spre consum, creștere sustenabilă și bunăstare socială. Obiectivul nu este eficiența, ci reziliența. Nu este prosperitatea populației, ci capacitatea statului de a mobiliza resurse suficiente pentru a continua conflictul. Din acest punct de vedere, multe dintre criteriile folosite pentru a evalua „sănătatea” unei economii devin irelevante.

Primul aspect esențial este modul în care Rusia a reușit să transforme cheltuiala militară într-un motor economic intern. Creșterea masivă a bugetului apărării nu a însemnat doar achiziții de armament, ci și comenzi industriale, salarii plătite în sectorul de apărare, investiții în infrastructură și absorbția unei forțe de muncă care anterior era fie subutilizată, fie prost plătită. Într-o economie cu capacități industriale nefolosite, creșterea cheltuielilor statului poate genera creștere economică reală, nu doar inflație. Exact acest lucru s-a întâmplat în primii ani de război: producția industrială a crescut, șomajul a scăzut la minime istorice, iar PIB-ul a rezistat mult peste așteptări.

Al doilea element major este controlul strict al capitalului. După înghețarea rezervelor valutare externe, Rusia a înțeles foarte rapid că nu își mai poate permite o economie financiarizată în stil occidental. A introdus controale severe asupra fluxurilor de capital, limitând ieșirile de bani și forțând conversia veniturilor din exporturi. Într-un context normal, astfel de măsuri ar fi considerate semnale de panică. Într-o economie de război, ele oferă statului un avantaj strategic: elimină riscul prăbușirii rapide a monedei și permit finanțarea deficitului fără dependență de piețele internaționale.

Este important de înțeles că Rusia nu mai joacă jocul investitorilor internaționali. Nu are nevoie de ratinguri bune, de acces la piețe de capital occidentale sau de încrederea fondurilor de investiții. Într-o economie orientată spre supraviețuire strategică, aceste lucruri devin secundare.

Un alt factor esențial este nivelul relativ scăzut al datoriei. Spre deosebire de multe economii dezvoltate, Rusia a intrat în război cu o datorie publică modestă și un sector privat mai puțin îndatorat. Asta îi permite să își crească cheltuielile fără a intra imediat într-o spirală a datoriei. Chiar dacă rezervele sunt consumate treptat, iar deficitul bugetar crește, statul are încă spațiu de manevră înainte de a ajunge într-o situație critică.

De asemenea, structura economiei rusești joacă un rol crucial. Rusia este, în mare măsură, autosuficientă în ceea ce privește resursele de bază: energie, hrană, materii prime. Acest lucru reduce dramatic vulnerabilitatea la sancțiuni totale. Chiar dacă exporturile către Occident au scăzut, Rusia a reușit să redirecționeze volume semnificative către Asia, în special către China și India. Prețurile mai mici sunt compensate parțial de volume și de continuitatea fluxurilor.

Un alt element adesea ignorat este toleranța socială la scăderea nivelului de trai. În societățile occidentale, o inflație ridicată sau stagnarea veniturilor generează rapid presiune politică. În Rusia, statul poate accepta o degradare semnificativă a nivelului de trai fără riscul imediat al unei destabilizări politice majore. Acest lucru nu înseamnă că populația prosperă, ci că sistemul poate funcționa într-un regim de austeritate prelungită.

Aceasta este o analiză, nu un act de propagandă, cum fac ăștia cu diplomă de electrician, 12 clase și fumători de mărăciucă ca Radu Hossu, care cred că dacă scriu Rusia cu „r” mic sunt analiști militari. Analiza trebuie să fie imparțială dacă vreți să fie utilă. Dacă nu, e doar propagandă ieftină și degeaba.

Desigur, economia rusă nu este imună la probleme. Inflația rămâne ridicată, investițiile civile sunt slabe, iar productivitatea pe termen lung este afectată. Pe măsură ce războiul continuă, costurile vor deveni tot mai vizibile. Însă ideea unui colaps rapid este mai degrabă o proiecție politică decât o analiză economică riguroasă.

Este relevant și faptul că Rusia nici măcar nu a activat încă toate instrumentele clasice ale economiei de război „total”. Nu există raționalizări generalizate, controale stricte de preț pe scară largă sau mobilizarea completă a economiei civile. Aceste pârghii există și pot fi folosite dacă situația o va impune. Istoria arată că statele dispuse să accepte sacrificii economice majore pot susține conflicte ani la rând, chiar și în condiții de izolare parțială.

Concluzia este incomodă, dar necesară: a construi o strategie politică sau militară pe așteptarea colapsului economic al Rusiei este o abordare riscantă. Economia rusă nu este sănătoasă, dar este adaptată scopului pe care îl urmărește. Poate funcționa mult timp într-un regim de presiune, atâta vreme cât statul controlează capitalul, resursele-cheie și acceptă degradarea nivelului de trai. Astia au facut foamea toata istoria lor.

Dacă se dorește cu adevărat încheierea conflictului, analiza trebuie să plece de la această realitate, nu de la speranța că „un pachet de sancțiuni” va rezolva magic problema. Din punct de vedere economic, Rusia este departe de a fi forțată să cedeze.

Rămâne de văzut ce va face Trump pe tema asta. Acolo sunt speranțe de reușită, fără gargara ieftină a Uniunii Europene, care ne-a sancționat mai mult pe noi decât pe ruși.