Doar fraierii platesc taxe in Romania

În timp ce partidele care au adus Romania aici in groapa, se întrec în simulări de responsabilitate fiscală și se strâng în jurul unui candidat providențial precum Nicuşor Dan, România pierde, discret și constant, aproape 30 de miliarde de lei din cauza a 47.513 firme care nu plătesc nimic, dar care trăiesc toate la comun. Nu într-o metaforă socialistă, ci la propriu: în 2.440 de adrese din toată țara, unde figurează oficial, simultan, zeci, sute sau chiar mii de companii.

Desigur, în loc să discutăm despre acest eșec monumental de colectare fiscală, coaliția care se pregătește să preia puterea discută despre ce poate fi taxat mai mult. TVA, microîntreprinderi, impozit progresiv, taxe de solidaritate cu lenesii care nu muncesc. Soluția pare simplă: dacă nu colectăm de la cei care trebuie, hai să luăm de la cei care pot fi verificați ușor. De la prostii de serviciu!

Dar faptele sunt seci și zdrobitoare:

• La o singură adresă din Sectorul 1, București, sunt înregistrate 6.061 de PFA-uri și 2.398 de firme.

• Într-un apartament din Iași, peste 3.000 de firme înregistrate adună datorii de aproape 60 milioane lei.

• În Cluj-Napoca, o adresă găzduiește 1.404 firme.

• În Sibiu, 689 de firme înregistrate la aceeași adresă au datorii cumulate de 87 milioane lei.

• În Brașov, o singură adresă este sediu pentru 1.500 de firme.

• Iar pe Strada Argentina din București, există 1.900 de firme înregistrate, cu datorii de peste 465.000 lei.

Toate perfect legale. Firmele sunt înregistrate în baza unor contracte de asistență juridică sau prin PFA-uri care oferă contra-cost „sediu social”. Asta înseamnă că la aceeași adresă pot coexista sute de entități juridice fără activitate, fără angajați, fără active, dar cu capacitatea de a emite facturi, de a solicita rambursări de TVA sau de a derula tranzacții comerciale fictive.

Curtea de Conturi, într-un raport recent, confirmă că ANAF nu are un registru unitar al adreselor fiscale, nu corelează datele cu Registrul Comerțului, și nu are o metodologie funcțională pentru evaluarea riscului fiscal determinat de suprasaturarea la nivel de adresă. Mai mult, sistemele informatice nu permit verificarea încrucișată automată a sediilor fiscale și a activității reale.

Rezultatul? Peste 56% dintre firmele analizate nu au declarat niciodată venituri. Multe nu au achitat vreodată TVA, contribuții sociale sau impozit pe profit. Altele sunt transferate ciclic între acționari fără activitate reală, doar pentru a evita executarea silită. Practici precum emisii de facturi fictive, insolvențe simulate, optimizări fiscale agresive și recuperări de TVA nejustificate sunt comune în aceste rețele de firme „coabitante”.

Și totuși, din partea celor care vor să reformeze țara cu „profesionalism și etică fiscală”, nu auzim nimic despre acest subiect. Nicuşor Dan, care își face imaginea pe lupta împotriva corupției și incompetenței, nu are nicio propunere privind digitalizarea ANAF, niciun cuvânt despre aceste adrese-fantomă și niciun interes real pentru frauda fiscală sistemică. Partidele care îl susțin, în schimb, pregătesc „reforme fiscale dureroase”, dar nu pentru aceste 47.000 de firme, ci pentru toți ceilalți care au ghinionul să-și declare veniturile.

Realitatea este că România are un sistem fiscal dublu: unul pentru firmele reale, care plătesc taxe și sunt controlate la sânge, și altul pentru entitățile fictive, care trăiesc nestingherite în găuri legislative și lipsă de voință politică.

În concluzie, în timp ce românul de rând va plăti mai mult la TVA, la impozitul pe proprietate sau la contribuțiile sociale, mii de firme-fantomă vor continua să funcționeze nestingherite în apartamente obscure, necontrolate, neverificate și cu datorii care nu vor fi niciodată colectate. Și toate astea, sub ochii unui sistem politic care se pregătește să vândă transparență și reformă la pachet cu tăcere convenabilă.

Suntem prostii de serviciu.