Într-o țară sufocată de incompetență birocratică și haos contabil, un nume a răsărit ca un Mesia al eficienței: Ilie Bolojan. Închipuiți-vă uimirea când tocmai la Consiliul Județean Bihor – condus de acest erou administrativ cu renume național – Curtea de Conturi a venit pe sfarsit de 2024 cu un raport care dă cu virgulele de pământ. E ca și cum l-ai prinde pe Steve Jobs cu un Android!
Raportul de audit financiar pentru anul 2023 a venit cu o „opinie cu rezerve” – adică un fel elegant de a spune „ăsta nu e chiar adevărul, dar hai să nu-l facem de râs”. Pe scurt: 27 de milioane de lei în facturi uitate prin sertare și 81 de milioane de lei supraevaluate la „creanțe” din fonduri europene. Mai rămânea să găsească și o garsonieră trecută drept aeroport și puteam vorbi de inovație contabilă. Dar hey, Bolojan e un titan al administratiei, un Dumnezeu al managementului, da?
Bineînțeles, „eroarea” cu cele 27.343.904 lei se datorează ignorării principiului contabilității de angajamente – în traducere liberă, au uitat să înregistreze niște cheltuieli. Cam cum uiți să treci în agendă că ți-ai cumpărat o vilă cu banii asociației de locatari.
Apoi vine cireșica de pe tort: o creanță umflată artificial cu peste 81 de milioane lei, reprezentând sume dintr-un proiect european, inclusiv TVA-ul. Pentru cine nu e familiar cu acest gen de magie fiscală, e ca și cum ai zice că o masă de Crăciun valorează cât bugetul unui spital, pentru că ai folosit tacâmuri de argint (închiriate).
Dar lucrurile nu se opresc aici. Controlul intern managerial – adică sistemul care ar trebui să prevină astfel de „scăpări” – a fost considerat inexistent în unele instituții subordonate, precum Filarmonica de Stat, Teatrul Regina Maria, Biblioteca Județeană etc. Lipsă control preventiv, lipsă transparență, lipsă fișe de post actualizate. Într-un cuvânt: profesionalism în stil artistic.
Filiala DGASPC a fost și ea creativă: a spart un contract mare în bucăți mici, ca să ocolească legea achizițiilor. Când Curtea de Conturi te prinde că jonglezi cu contracte ca să sari peste licitație, nu mai e reformă – e scamatorie.
Ca bonus, n-au avut nici audit intern în 2023. De ce? Pentru că Bolojan și-a desființat propriul compartiment de audit în 2020. Așa că auditorii externi au trebuit să lucreze pe orbecăite. E un pic ironic să fii campionul eficienței și să nu mai ai nici măcar echipă care să-ți verifice eficiența.
Într-un gest de milă (sau disperare), Curtea de Conturi a dat și niște recomandări: să reevalueze activele, să repare greșelile contabile, să pună la loc controlul intern și să înceteze cu fragmentarea contractelor. Adică fix ce ar fi trebuit să se întâmple înainte de a trimite fluturașul de PR cu „Bihor – județul model”.
Gasiti raportul, integral, aici.
Dar hai să fim sinceri: la cât de bine e lustruită imaginea lui Ilie Bolojan în spațiul public, probabil se va spune că toate aceste probleme sunt, de fapt, dovada unei gândiri contabile atât de avansate, încât nici Curtea de Conturi nu o mai poate înțelege.
Secta Martorii lui Nicusor e cu ochii in lacrimi dupa batranul vulpoi si are toate sansele sa ajunga prim ministru. Ca de eficienta ne-am lamurit cand si-a adus pana si amanta la Cotroceni, consilier.
"Secta Martorii lui Nicusor" nu mai pot... =))))
Chiar ca se anunta furtuna in Romania.... :(
Deci ,afară vopsit gardul,înăuntru leopardul!