Legea Vexler – o rușine națională!

România a mai bifat o performanță tristă: a decis că ideile sunt mai periculoase decât faptele și că pot fi tratate cu Codul penal. Așa-numita „lege Vexler”, inițiată de Silviu Vexler, nu este o simplă corecție legislativă. Este un salt calitativ spre cenzură penală, ambalat în limbaj moral și intenții „nobile”. Gretos!

Oficial, legea combate antisemitismul și extremismul. În realitate, ea mută puterea de a decide ce este acceptabil să spui din spațiul public în mâna procurorului. Nu mai vorbim despre organizații violente sau instigare clară. Vorbim despre discurs. Despre formulări. Despre nuanțe. Despre cat te uraste sistemul si cat de mult vrea sa te pedepseasca daca calci pe bec.

Legea introduce termeni largi și alunecoși – „promovare”, „apologie”, „justificare”, „minimalizare” – fără să îi definească strict. Asta nu e o scăpare. Este mecanismul dorit. Când o normă penală este vagă, puterea reală nu stă în text, ci în aplicare. Iar aplicarea nu o face Parlamentul, ci anchetatorul, pe baza sesizărilor, presiunii publice și climatului politic.

Cu alte cuvinte, nu mai contează doar ce spui, ci cine ești, unde spui și cine se supără. Exact ca in comunism.

E important să fim onești: nu vor fi mii de oameni băgați la pușcărie. Asta e o sperietoare ieftină. Dar exact aici este perversitatea legii. Ea nu are nevoie să condamne în masă. Este suficient să existe. Este suficient ca oamenii să știe că o opinie greșit formulată poate deveni dosar penal.

Asta produce autocenzură. Jurnaliști care evită subiecte istorice. Creatori de conținut care șterg postări. Profesori care „simplifică” lecții. Cetățeni care preferă să tacă. Nu pentru că ar fi extremiști, ci pentru că nu vor să testeze limitele unei legi neclare cu propria libertate. Ca pe vremuri, cand erai atent cui spuneai bancuri cu Ceausescu.

Din punct de vedere constituțional, situația este gravă. Articolul 30 din Constituție interzice cenzura și garantează libertatea de exprimare. Articolul 53 permite restrângeri doar dacă sunt strict necesare, proporționale și clar definite. O lege penală care sancționează discursul vag formulat nu este nici clară, nici proporțională. Este anti-constitutionala.

Mai mult, România este parte a Convenției Europene a Drepturilor Omului. Curtea de la Strasbourg a spus limpede: libertatea de exprimare protejează și idei care deranjează, șochează sau ofensează. Statul nu are dreptul să transforme „adevărul oficial” într-o normă penală. Or, exact asta face această lege: transformă istoria și interpretarea ei într-o chestiune de poliție. Defineste realitati imuabile si te leaga daca le combati.

Daca te apuci sa comentezi despre numarul de victime de la Auschwitz, faci puscarie. Daca spui despre nea Vexler ca e magar ca a rupt hartia cu scriitorii romani in Parlament, iar faci puscarie.

Daca pui un meme cu tigani, iei pana la 5 ani de puscarie. Daca zici ca nu vrei violatori din Afganistan la tine in tara, 5 ani de puscarie. De aia au votat-o toti din PUPU cu sfintenie!

“Distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, în orice mod, de materiale fasciste, legionare, rasiste şi xenofobe constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani şi interzicerea unor drepturi”. Asta au votat PSD/USR/PNL/UDMR

Să fim foarte clari: a critica această lege nu înseamnă a apăra extremismul, antisemitismul sau crimele istorice. Înseamnă a refuza ideea că statul trebuie să lupte cu ideile prin frică penală. Ideile greșite se combat prin argument, educație și dezbatere, nu prin dosare.

Legea Vexler nu va face România mai sigură. O va face mai tăcută. Mai prudentă. Mai speriată. Va crea un spațiu public steril, în care oamenii vor vorbi „corect”, nu sincer. Iar o democrație în care oamenii vorbesc doar ce e sigur nu mai este o democrație matură. Este una disciplinată.

Iar istoria ne-a arătat deja unde duc statele care decid că gândirea trebuie supravegheată.