Managementul este un scop in sine doar pentru incompetenti
Am vazut foarte multi oameni care doreau sa ajunga sefi. Nu conta prea mult in ce circumstante si peste cati oameni. Ma rog, sa fie cat mai multi, de preferinta. Pentru ei, ajungerea pe pozitia aia era o confirmare a reusitei lor, deoarece aparent nu isi gaseau valorizarea altfel, in viata de zi cu zi. Vorba unei bunici “Mama, unde-s doi, tu sa fii sef, da?”
Am avut si eu perioada mea din viata cand doream sa fiu sef, ca aveam impresia ca nu faci mare lucru si doar decizi chestii si altii le fac. Mi-a trecut destul de repede. Daca faci meseria asta pe bune, vine cu o tona de responsabilitate si de multe ori esti pe cont propriu. Am descris aici mai in detaliu cum se face treaba-treaba, din punctul meu de vedere. Dar in all fairness, am fost si eu acolo, sa nu fiu ipocrit :)) Doar motivele mele difereau.
Revenind la cei de care vorbeam initial, oamenii aia isi traiesc toata viata la munca, spre ghinionul subalternilor. Pentru ca atunci cand te valorizezi prin ceva, o sa tragi de acel ceva ca de guma de mestecat, sa-l faci mai mare, mai rotund, mai frumos.
Sa ajungi un sef si mai barosan si sa faci si mai mult micro-management, frecand la cap mai multi oameni. Sa stai la birou 12 ore pe zi, ca esti miezul din gutuie si firma nu merge fara tine. Sa stressezi lumea cu tembulidings, sedinte idioate, si activitati non-profit spre binele firmei, cum am citit ca avea nu stiu ce corporatie romaneasca. Si desigur, cu munca la birou si “haideti la sediu, familia va asteapta!”
Am mentionat de Pizza Friday care se stie, e culmea motivatiei pentru orice angajat?
Ca astia crapa daca lucreaza de acasa, se umfla ceva in ei si da pe dinafara! Doar acolo, la munca, cu toate birourile alea pline de subordonati in fata, ei simt ca respira, traiesc si sunt zei! Daca vrei sa coordonezi o echipa remote trebuie sa intelegi ce fac si ce ai de urmarit in materie de output si e cam cu durere de cap pentru astia.
Ca majoritatea lor covarsitoare au urmarit doar sa ajunga sus si strict ce le-a folosit pentru asta. Nu inteleg o gramada de aspecte ale meseriei lor sau ce trebuie sa faca ceilalti si rareori sunt buni profesionisti.
Long story short, daca ce ai citit mai sus seamana cu persoana care ii da capete in gura karmei tale zilnic, felicitari, cam 80% din manageri sunt asa. Rareori o sa gasesti unul luminat, sau care stie ce face sau extrem. de rar unul care si stie ce face si e si realistic.
Pentru ca baietii aia care vor sa se simta bine ca sefi, sunt aia care vaneaza pozitiile astea si fac tot posibilul sa ajunga acolo pentru putere si ego, nu SA FACA ceva anume. Doar mers cat mai sus cu cat mai multi supusi!
Si se gasesc cretini care sa considere asta ca fiind dedicatie pentru munca, firma, actionari, CEO etc, sa o aprecieze gresit si sa ii promoveze crezand ca vor rupe productivitatea in doua. Ceea ce nu se va intampla, desigur, dar mereu o sa fie vina altcuiva. Cand te crezi Dumnezeu, nu poti accepta ca faci greseli, nu?
Am lucrat cu un PM de calibru indoielnic, care, peste noapte, n-a mai fost PM. A plecat pe o functie de manager al unei structuri complet necunoscute si, am aflat ulterior, era in curs de desfiintare.
Motivul: literalmente, voia sa fie si el sef, sa simta cum e sa ai pe cineva in subordine.
.
Pe de alta parte, am avut o manageră (+2 față de mine) care a plecat in maternitate. Lumea a fost atat de bucuroasa de plecarea ei, incat nu era un secret pentru nimeni ca tipul adus in locul ei avea obiectiv nu doar sa o inlocuiasca temporar, ci sa preia rolul cu totul si sa repare in urma predecesoarei sale.
.
In sase luni dupa "delivery", la marele fix cu o reorganizare, tanti s-a intors ca sefa a celui adus in locul ei.
.
Dupa inca un an, tanti a plecat din nou in maternitate. Nu stiu cum, tocmai atunci se discuta despre o noua reorga. N-am mai fost in zona sa asist la a doua "descalecare", dar cred ca unii chiar au talentul asta, sa se faca remarcati si sa promoveze, in ciuda situatiei din teren.
Am fost managing associate in cateva firme de avocati. Nu eram genul care dadea ordine, dar de cele mai multe ori munceam mai mult decat toti, pentru ca la final, eu eram cel care raspundea pentru echipa, nu cautam tapi ispasitori. Dar nu am ajuns acolo pentru ca voiam sa conduc, am ajuns pentru ca stiam proiectele, stiam cu se lucreaza si stiam cum sa prezint rezultatele clientilor si sefilor.
Pana la urma, e de amintit vorbele lui Douglas Adams: "It is a well-known fact that those people who must want to rule people are, ipso facto, those least suited to do it... anyone who is capable of getting themselves made President should on no account be allowed to do the job."