Ne-am mutat la Haga. Episodul 2: cum sa nu iti pui internet si sa nu faci contractul la electricitate
Weekendul ăsta ne-am mutat într-un apartament în centrul Hagăi și ăsta este motivul pentru care n-am apucat să scriu absolut nimic săptămâna asta. A fost nebunie și la muncă, și acasă, ceea ce este combinația absolut perfectă ca să n-ai timp de nimic.
Îmi cer scuze tuturor cititorilor, dar asta este prima oară în trei ani când mi se întâmplă.
Este foarte mult de povestit, așa că o să împart povestea mutării noastre în mai multe episoade. Deocamdată o să tratez cum ne-am pus internetul și curentul electric aici. Pentru că aici, când pleacă cineva dintr-un apartament, își ia abonamentele cu el: la internet, la curent electric, la încălzire dacă se poate, emigrează totul cu el. În fine, puteau să nu ia și mufele de la cabluri, dar ajungem și acolo.
Ne-am mutat într-un apartament în centrul Hagăi. Chiria este 2150 de euro, a fost și comisionul 2150 de euro la agentul imobiliar care ne-a găsit locul. Că aici nu te duci ca săracul să cauți singur, că stai o sută de ani până găsești ceva, pentru că e bătaie mare pe chirii. Și bineînțeles, un depozit de 2150 de euro, în caz că ne apucăm să luăm casa la drujbă sau ceva.
Primele două priorități au fost foarte rapide: să facem abonamentele și să rezolvăm cu căldura. Cu căldura vă povestesc într-un episod viitor cum am făcut tot ce se poate ca să nu fim pinguini. Acum cu internetul.
Avantajul fiind că suntem în centru, toți providerii de internet aveau magazinele cam pe aceeași străduță. Așa că ne-am dus frumos la fiecare, i-am întrebat ce și cum. Destul de nasol, dar cel mai bun a ieșit Ziggo, de la Vodafone, care am înțeles că a fost cam pe nasoale în ultima vreme, că au avut ceva probleme, am mai auzit pe la muncă. Și acum au prețuri mai mici ca sa nu fuga lumea, dar in zona aveau cea mai buna retea.
Și am luat cu 35 de euro ceea ce în România m-ar fi costat 5 euro, dar asta e altă discuție. Bine, pe primele șase luni, după care devine vreo 45 sau ceva pe acolo.Și băieții au zis: bă, îți trimitem routerul cu două extendere, default, fără niciun leu în plus. Asta mi-a plăcut„Vine cineva să ți-l instaleze?”
„Nu, frate”, spune Sebastian, bazat și cu experiență în domeniu. „Lasă că îl instalez eu. Ce poate să meargă greșit?”
M-am împrietenit și cu turcul care mi-a dat internetul. Mi-a dat și internet nelimitat pe o cartelă Vodafone până să instalăm ceva de la un furnizor, ca să poată lucra soția de acasă, că eu am rămas la firma săptămâna asta.
Și apoi, auzind de electricitate, ca i-am cerut parerea, turcul mi-a zis și să mergem la MediaMarkt, care e un fel de Altex de-al lor, să facem abonamentul la curent electric. Nu că n-am fi avut curent până atunci, dar trebuia făcut un contract nou. La MediaMarkt îți dau și voucher de 150 de euro să îți cumperi ce vrei din magazin, daca faci contract.
Asa ca ne ducem la MediaMarkt, ne așezăm la o masă. Vine un tip din Suriname, foarte amabil. Când aude că suntem din România, zice: „A, stai că eu am fost prin Târgoviște.” Nu l-am întrebat cum dracu a ajuns fix în Târgoviște, că uneori e mai bine să nu pui întrebări, dar am zis: bă, na, se mai întâmplă. Dăm să facem contul și nu merge. Nu mergea contul și cei de la suport nu mai erau la muncă după șase, așa că a zis sa vin a doua zi.
Magazinul e la vreo jumătate de kilometru de noi, deci nu era mare tragedie. A doua zi, după muncă, m-am dus din nou. Era altul. Un tip din Maroc. Și ăsta, când a auzit că sunt din România, zice că a fost la o nuntă în Titan, în București. Vă jur că așa a zis.Am rămas blocat.
„Man, în Titan?”
„Da, în Titan in Bucharest.”
Pronunța mai ciudat, dar a scos telefonul și mi-a arătat Titanul pe hartă. Și știa și să înjure românește. Deci am fost total fascinat. Tipul fiind marocan, repet din Maroc, venit aici.
Apoi am revenit la business si mi-a zis: „Nu putem să îți facem cont, pentru că IBAN-ul tău nu e de Olanda.” Asta era misterul. Aici au o chestie: îți iau banii direct din IBAN. Nu plătești tu factura. O plătesc ei cu japca.
Ajung acasă, găsesc un fel de Revolut olandez, îmi fac cont acolo, cu IBAN de Olanda. A doua zi mă duc frumos din nou la MediaMarkt. A treia oară. Acelasi marocan.
Când vede IBAN-ul in aplicatie, tipul începe să râdă și zice: „Frate, ai găsit singura bancă din Olanda care nu merge cu noi.” În momentul ăla mi-am băgat picioarele și i-am zis: fă-mi abonamentul online fără voucher, fără nimic, doar să am dracu internet și curent, că m-am plimbat de trei ori și m-am săturat
Acum revenim la internet. În două zile mi-a venit frumos routerul cu extenderele. Foarte mișto. Vine Sebastian de la muncă seara: gata, hai să punem routerul. Până atunci stăteam pe cartela aia Vodafone pe care pusese turcul internet nelimitat.
La bloc, toate contoarele și routerele sunt într-un dulap pe hol, lângă apartament. Merg eu la dulap cu routerul în mână… și rămâne cu routerul în mână. Pentru că nu exista nicio priză. Sună proprietara sa dezlegi misterul. „A, stai că undeva jos sunt niște găuri în perete care dau în spatele șifonierului din dormitor și bagi firul pe acolo.” spuse ea suav.
Mută șifonierul din trei corpuri, găsește gaura, încearcă să o lărgesti cu o sârmă și cu niște frigărui metalice găsite prin casă. Pauză. Sună proprietara iar, explica.
Acesta este unul dintre ultimele articole gratuite pe care le public, stiu ca unii ma veti injura, dar nu strang banii pentru mine, ci pentru Patria Prima Unde fac voluntariat cu prietenii si sotia pentru a ancheta si face publici diversi infractori ca Getotac’s Substack sau finantatorii lor ca Radu Hossu. Avocatii si AI-ul costa si injuraturile online nu rezolva nimic in Romania. Plangerile penale da! Ajutati-ne! Subscrieti la abonamentul lunar! Vom publica regulat extrasele de cont, sa nu ziceti ca ne burghezim, banii se duc in contul ONG-ului! Multumim!🤗
A venit azi un băiat și a dat o gaură zdravănă prin perete cu burghiul. Cică nu sunt pereți de rezistență, deci nu se prăbușește blocul. Bun. În sfârșit.
Sebastian vine de la muncă, ia routerul, se duce pe hol, vede priza, bagă routerul, se aprinde… și rămâne din nou ca prostul. Pentru că băieții care au stat înainte au tăiat mufele. Și de la coaxial și de la celălalt cablu, ca sa fie siguri, si abia acum cand le-am tras din coltul unde se ascunsesera am vazut.
Așa că dă-i și sună la Vodafone. Mult Succes! Pentru că la numărul lor gratuit de tip 0900 nu poți suna de pe cartelă, trebuie abonament. Iar robotul, in olandeza voia să îi spui codul poștal, care aici e format din patru cifre și două litere. Și trebuie spus gen „2122 Albert Einstein”. Cu initiale corespunzatoare unor nume. Te doare capul.
Am stat jumătate de oră cu GPT-ul să mă ajute să pronunț corect, până m-am enervat și am început să mormai ceva la nimereală si am trecut de robot. Din inca 2 incercari de apasat pe taste am dat peste o tipa. In Romania nu ar fi iesit niciodata, apesi de 20 de ori sa dai de un om la Vodafone si cand intelegi ce spune robotul.
Ca sa ma iertati de intarziere, ofer din nou invitatii la BestSecret si raman la parerea ca e cel mai misto magazin online de haine si incaltaminte de branduri serioase, am cumparat o groaza de un an jumate!
I-am explicat cum am ajuns acolo. A murit de râs. După care mă întreabă de unde sunt, că vazuse numărul de telefon cu +40. Și îmi zice că a stat șase luni în Craiova.Pe un proiect Erasmus. În momentul ăla deja nu mai știam dacă să râd sau să mă închin, e deja prea de tot!!! Ma las de ateism cu astia!
Până la urmă mi-a programat un tehnician care vine mâine dimineață la 8:30 să refacă mufele și să îmi pună internetul. Si bonus, tot atunci, trimite si gazda unul pentru restul problemelor. Daca dispar iar, stiti de ce!
Data viitoare vă povestesc cum am găsit apartamentul și cum, din fericire, olandezii au niște legi foarte mișto pentru chiriași. Si de ce aia cu “vreau o tara ca afara” ramane cum am stabilit: un banc prost.
Late edit: a venit tipul de la internet azi, mi-a aratat un cablu pe care nu scria nimic, era coaxial, ducea in casa, la orice priza de coaxial, sunt vreo 3. Mi-a bagat ruterul in ala, am scos allimentarea de prin perete, l-a legat la curent si acum am ruter in sufragerie. Am dat gaura degeaba!!! Mi-e rau!


