Nicușorismul, această dezumanizare ideologică

În campania asta, dezumanizarea a devenit sport național. Dar nu la modul figurativ. La propriu. Când am spus că Nicușor Dan a ținut blocată doi ani autorizarea unui spital construit de Sanador, replica venită pe rețele a fost halucinantă: „Stai așa, era un spital privat. Să nu uităm acest aspect.” Și, bonus, bijuteria logicii supreme: „Știi cine merge acolo?” Adică ce? Cine are bani, merită să moară liniștit? Cine nu intră pe pile în patul de la Fundeni e mai puțin om? E ăsta noul contract social?

E uluitor că am ajuns să apărăm un primar care, în plină criză de sănătate, a pus două degete în urechi și a ținut pe pauză un spital privat care putea să salveze vieți. Nu pe motiv că n-ar fi legal – ci doar pentru că avea chef de tergiversare birocratică. Când în sfârșit a semnat, în campanie, după ce a fost făcut praf în presă, a zis că „a vrut să se lămurească”. După doi ani și o hotărâre judecătorească definitivă, domnul încă reflecta.

Dar și mai grav e altceva: valul de reacții care justifică această decizie. Nu mai contează că era un spital. Nu mai contează că era legal. Nu mai contează că în România mor anual sute de oameni în spitale de stat de secol XIX. Nu, tot ce contează pentru nicusoristi e că era „privat”. Și dacă e privat, se descurcă singur, să nu mai cerem prea mult de la administrație, că se sperie.

Acesta e nivelul moral la care am ajuns. Refuzăm să autorizăm spitale noi pentru că nu sunt construite de stat, dar continuăm să aruncăm bani în CET-uri putrede și conducte de termoficare care pierd 40% din caldura pe drum. Nicușor a pompat sute de milioane în țevi de dinainte de Revoluție, cu un entuziasm de parcă încerca să resusciteze URSS-ul prin subvenție. Nimeni nu-i zice nimic. Dar dacă Sanador vrea să construiască un spital, imediat se activează garda ideologică: „e cu profit, frate! Nasol!”

Profitul devine păcat, iar viața unui pacient devine negociabilă. Dacă are bani să meargă la spital privat, n-avem chef să-l ajutăm cu autorizații. Poate să moară și acasă, că nu se potrivește cu modelul de votant dezirabil.

Asta nu e doar prostie administrativă. E cinism pur. E momentul în care societatea își pierde complet busola morală. Când un spital devine controversat doar pentru că e ridicat de Sanador, iar primarul care l-a blocat e lăudat că „nu se lasă influențat”, nu mai suntem într-o campanie. Suntem într-un balamuc cu drept de vot.

Și poate că ăsta e adevărul cel mai greu de înghițit: Nicușor Dan n-a fost doar ineficient. A fost dezumanizant cu acte în regulă. N-a blocat o clădire. A blocat o șansă. Pentru că a putut. Pentru că era „doar un privat”. Și pentru că prea mulți sunt dispuși să-l apere, indiferent de costuri. Chiar și cu prețul unor vieți.

Later edit: pentru cei ce continua negarea si urla ca nu se facea centru oncologic acolo, aveti aici postarea Sanador: