Reglementările UE privind inteligența artificială or să îngroape tehnologic Europa

Într-un exces de zel birocratic care nu mai surprinde pe nimeni, Uniunea Europeană a decis că AI-ul trebuie strunit ca un cal sălbatic pe cale să muște democrația de jugulară. Așa s-a născut EU AI Act, o mostră de legislație făcută cu intenții bune, dar cu rezultate care riscă să transforme Europa într-un muzeu al ideilor netestate.

De la 1 august 2024 intră în vigoare primele măsuri, iar până în 2026–2027 vom avea cel mai stufos și restrictiv cadru de reglementare AI de pe planetă. Ideea sună bine: vrem să protejăm cetățeanul de abuzurile tehnologiei. În realitate, aplicarea e un amestec de frică morală, limbaj ambiguu și un apetit nesătul pentru formulare, validări și audituri.

Tot ce se încadrează la „high-risk” (adică aproape orice aplicație serioasă) va trebui să treacă prin filtre multiple de evaluare: teste contra bias-ului, documentație tehnică, supraveghere umană continuă și, desigur, loguri cu fiecare decizie luată de sistem. Startup-urile europene, deja fragile, vor trebui să aleagă între a deveni experți în compliance sau a fugi la Londra, Tel Aviv sau California, unde AI-ul încă mai are voie să respire.

Modelele mari de AI – gen ChatGPT sau Claude – sunt tratate ca niște potențiali infractori: li se cere transparență totală, explicarea deciziilor, documentație completă a dataseturilor, ba chiar și analiză de risc societal. Ca și cum AI-ul are deja voință proprie și planuri de sabotaj cultural. Nu mai lipsește decât să-l punem să jure pe Biblie că nu complotează cu Skynet.

Și dacă nu respecți tot acest carusel de obligații? Amenzi uriașe. Asta în condițiile în care nici măcar Comisia nu a definit clar ce înseamnă „vulnerabilitate umană”, ce e exact o „evaluare proporțională” sau ce diferențiază o aplicație „de joasă complexitate” de una „critică”. Ambiguitatea e atât de mare încât poți fi perfect legal până la prânz și pasibil de penalizare până seara, în funcție de interpretarea unui consilier juridic plictisit.

Dar partea cea mai ironică e că tocmai marile corporații – pe care Europa pretinde că vrea să le controleze – sunt singurele care pot respecta aceste reguli. Google, Microsoft, Amazon au zeci de avocați, echipe dedicate de reglementare și bugete pentru orice amendă. În schimb, un start-up din Cluj care vrea să automatizeze monitorizarea culturilor agricole va muri înecat într-un plic cu ștampila „noncompliant”.

Și toate acestea vin exact când China și SUA rulează la turație maximă pe inovație. În vreme ce acolo AI-ul se înfige în infrastructură, educație, apărare și industrie, Europa își pune singură piedică în numele precauției. Devine tot mai clar că pentru UE, „a merge înainte” înseamnă „a aștepta ghidul de aplicare”.

Și apropo, acel ghid – codul de practică promis de Comisie – întârzie deja de peste un an. Se discută, se dezbate, dar în lipsa clarității nimeni nu știe sigur ce e permis și ce nu. Până atunci, fiecare dezvoltator e lăsat să-și ghicească singur propria legalitate, în timp ce investitorii se uită la harta Europei și spun: „hai mai bine în Dubai”.

Concluzia? AI-ul nu e pe cale să distrugă civilizația. Însă, în Europa, civilizația e pe cale să distrugă AI-ul. Cu grijă, cu procedură, cu parafă și cu bună-credință, dar tot distrugere se cheamă.