Romania e rupta in doua si nu se va repara prea curand

România anului 2025 nu mai e o țară, ci o tribună. Două galerii urlă una la alta fără să se mai audă, fără să mai vrea să asculte. Într-un colț, echipa Simion: „Gata cu slugărnicia față de NATO, UE, Bruxelles și toate capitalele alea unde ne ducem la cerut fonduri și primim scatoalce diplomatice”. În celălalt colț, echipa Nicușor Dan: „Sa ne aliniem cu sfintenie la ce zice UE si ce spun partenerii externi, altfel ne sufocăm în praf și primitivism”. Între ele? Vid absolut. Zero punți. Zero moderație. Dacă ai o opinie care nu sună ca la tabăra ta, ești automat „putinist”, „trădător”, „progresist nebun” sau „naționalist extremist”. Cuvintele sunt proiectile și dezbaterea a murit de mult, înlocuită de un meci de meme-uri și isterii.

George Simion, cu tot cu doza lui de scandal și baricadă, a prins perfect valul celor care s-au săturat să vadă cum România înghite tot de la „partenerii strategici” fără să scoată un oftat. Vrea o Românie care să nu mai stea capră, care să negocieze, nu să se milogească. Nu cere ieșirea din alianțe, dar cere o postură demnă în ele. Asta sună bine pentru milioane de români care văd doar cum mergem din criză în criză cu lecția de „democrație europeană” sub braț, dar cu facturile triplate și cu spitale unde încă se moare de infecții nosocomiale.

Pe partea cealaltă, Nicușor Dan e idolul unei alte Românii: a celor care vor ordine, proiecte serioase, bani europeni și să nu mai audă de „corupție endemică”. E votat de corporatisti si middle class, care ar vrea să trăiască în Viena dar n-au plecat încă din patriotism sau lipsă de bani. Problema e că Nicușor nu are charisma, nu are forță și, ironic, nu pare capabil să țină pasul cu lumea reală. Pentru mulți, e omul excelent de pus într-un Excel. Nu de pus la Cotroceni.

Rezultatul? O polarizare bolnavă. Două lumi paralele. Doua sisteme. Fiecare își crede candidatul salvator, iar pe celălalt – antichrist. Una e convinsă că vine Apocalipsa rusofilă dacă iese Simion, cealaltă e sigură că ne vom topi în fundul globalismului woke dacă iese Nicușor. Nu mai există centru. Nu mai există dezbatere. Nu mai există nimeni care să spună: „Bă, poate amândoi greșesc pe undeva. Poate trebuie să ne ascultăm”.

Ce se poate face? Puțin, realist vorbind. România nu are elite care să unească. N-are lideri care să creeze poduri. N-are presă care să modereze. Totul e fragmentat, radicalizat, înjurat. Singura speranță ar fi ca un eventual președinte, oricare ar fi el, să aibă inteligența de a nu guverna doar pentru tabăra lui. Dar să fim serioși, când a făcut ultima oară un președinte din România asta?

Adevărul e simplu: România nu e divizată. România e ruptă în două. Și nimeni nu pare că vrea să coasă la loc ce s-a sfâșiat. Ori ne trezim, ori ne întărim boxele – urmează cinci ani de zbierete în stereofonie. Sau mai mult.