De ce nu merge nimic: statul român ca schemă piramidală
Statul român nu funcționează. Nu pentru că ar fi prost gândit, ci pentru că este conceput – în mod funcțional – ca o schemă piramidală. Un fel de Ponzi fiscal cu accente carpatice, în care fiecare generație, fiecare clasă de mijloc, fiecare „plătitor corect de taxe” este doar o verigă în lanțul de susținere al celor privilegiați din vârf.
Funcționează la fel ca toate schemele piramidale clasice: banii celor de jos sunt folosiți pentru a menține iluzia solvabilității celor de sus.
În vârf: o birocrație umflată, compusă din agenții care-și autoreglează salariile, funcționari care votează prime pentru ei înșiși și directori care încasează 20–50.000 de lei lunar, complet netransparent. Avem instituții de genul ASF, ANRE sau CNA care plătesc mai bine decât corporațiile occidentale, dar fără să producă profit, concurență, sau performanță. Sute de agentii de stat degeaba. Cifrele oficiale arată cheltuieli cu personalul de sute de milioane anual, în paralel cu un aparat de colectare fiscală care reușește să piardă miliarde în zone gri, offshore și sedii sociale în apartamente abandonate.
La baza piramidei – antreprenorii, angajații din mediul privat, micii freelanceri, PFA-urile și IT-iștii. Ei sunt cei care plătesc cu adevărat. Din contribuțiile lor se plătesc salarii, pensii speciale, sinecuri și contracte umflate de achiziții publice. Ei nu pot evita taxele, pentru că sunt urmăriți cu radarul fiscal și cu ochii pe ecranul ANAF Smart.
În schemele Ponzi clasice, criza începe când baza nu mai aduce suficienți fraieri noi. Asta se întâmplă acum și în România. Clasa de mijloc crapă: inflația mănâncă tot, taxele cresc (vezi taxa de solidaritate sau creșterea TVA), iar în loc de reformă reală, se mai introduce un impozit „pentru echitate”. Nimeni nu îndrăznește să taie din vârf. E prea politic, prea sensibil, prea periculos electoral.
Ca în orice schemă piramidală, sistemul e instabil prin design. Supraviețuiește doar cât timp baza muncește din greu, tace și nu părăsește țara. De-aici și noua obsesie cu „patriotismul fiscal”: dacă nu vrei să fii jecmănit cu zâmbetul pe buze, ești etichetat ca antisocial, evazionist, sau inamic ideologic. Sau putinist.
Statul român n-are nevoie de eficiență, ci de obediență fiscală. De muncitori cuminți care plătesc pentru o administrație care le cere tot mai mult, dar oferă tot mai puțin. Iar când prăbușirea e iminentă, soluția propusă este mereu aceeași: o nouă taxă.
normal ca e mai usor sa mai bage niste taxe noi celor care siluiti platesc. noi nu suntem haiduci. noi suntem iobagi de rand care platim ca sa nu fie consecinte. nu suntem suficient de aventurosi sa ne asumam riscruri, care chiar au consecinte reale. nu ne convine situatia dar ne place sa avem comfort, masina, vacanta etc. asa ca nu riscam ca avem de pierdut. facem galagie, dar cam atat!
e mult mai dificil sa urmareasca si sa recupereze taxele celor suficient de smecheri sa faca aceste smecherii.
recuperatorii statului nu sunt suficient de competenti.
nici sistemele nu sunt interconectate sau suficient de bune sa poata face urmariri din astea.
si... tu crezi ca cei ce nu platesc, nu contribuie la cine trebuie?! recuperatorii ar putea chiar sa ii supere pe acestia, facand exces de zel in a recupera taxe.
tu crezi ca haiducii evazionisti chiar fac smecherii asa fara sa aibe spate!?!
marile smenuri nu le faci asa fara sa bagi pe unii in seama. daca faci obraznicii fara aprobare, ajungi la stiri ori ca ai facut bum, ori la tribunal, ori la puscarie, ori ca nu stiu ce boala te-a apucat etc.
daca e vreunul care nu ma crede, doar nu platiti o taxa ca pfa/if/srl, faceti o gaura intr-un card de cumparaturi si nu platiti. va gasesc negresit!
O analogie foarte reusita. Dar nu stiu de ce eu vad tot mai mult piramida asta cu un varf supradimensionat comparativ cu baza. Deci nu o piramida rasturnata, ci mai degraba o aberatie geometrica - nascuta din atatea aberatii fiscale si administrative romanesti.