Solidaritate obligatorie: ei fură, tu plătești

Incredibil. Iar a băgat cineva țara în gard și, surpriză, nu e nimeni de vină. Șoferul a sărit din mers înainte de impact, s-a dus direct la pensia specială și acum își bea cafeaua din banii noștri, liniștit, poate chiar puțin amuzat că a scăpat iar. Nimeni nu răspunde, nimeni nu e anchetat, nimeni nu plătește. Doar noi. Băi, deci nenorocești o țară întreagă, la propriu, și e liniște. Nimeni nu ridică un deget. Toți dau din umeri, unii plâng cu subvenție, iar în rest, ni se cere, în cor, să fim „solidari”.

Ciolacu și Ciucă au știut perfect ce fac anul trecut. Au crescut pensii în pași de vals electoral, au mărit salarii, au vopsit gardul economic în roz, au scos până și banii din Fondul de rezervă al Guvernului — nu pentru urgențe, ci pentru imagine. Au împins deficitul spre 9% și au făcut-o senin, cu fruntea sus și promisiuni cu greutate zero. Știau că totul va exploda, dar i-a interesat mai puțin decât o hârtie de la Curtea de Conturi. Au făcut petrecerea, și-au luat bomboanele și au plecat, iar nota de plată a rămas, evident, pe masa fraierilor.

Acum vine partea „responsabilă”. TVA-ul va fi mărit. Din nou. Ca o soluție universală, de fiecare dată când guvernanții trag un tun, vine TVA-ul să spele urmele. Pensiile peste 3.000 lei vor fi taxate cu CASS, pentru că, nu-i așa, trebuie „echitate”. Prețurile vor exploda din nou, iar inflația, pe care și așa n-o controla nimeni, va primi încă o palmă în spate. Vor contribui toți: angajații din mediul privat, antreprenorii, pensionarii de rând, părinții care încă mai speră că pot plăti școala copiilor fără să vândă un rinichi. Inclusiv cei care n-au luat niciun leu din festinul bugetar al anului trecut vor plăti. Poate chiar mai mult decât restul.

Dar stați liniștiți. Cei care au provocat haosul? Nu doar că nu plătesc nimic, dar nici măcar nu mai simt nevoia să explice ceva. În timp ce noi numărăm bonurile fiscale și tăiem de pe listă coșul zilnic, ei învârt contracte, negociază funcții, își negociază pensii speciale retroactive și, în cazuri mai discrete, primesc consilii de administrație la companii care „nu pot fi restructurate acum”. Ca asa a zis Bolojan, ia timp.

Și, într-un colț de ecran, în fundal, stau liniștite și netulburate serviciile speciale ale României, cu cel mai mare buget din Uniunea Europeană. Da, ai citit bine. Mai mare decât în Germania, Franța sau Italia. Mai mare decât în țări care chiar au de apărat ceva. Iar cu acest buget de poveste, au reușit performanța să ne anunțe, retrospectiv, că rușii ne-au furat alegerile. Nu știm cum, nu știm ce dovezi au, dar trebuie să-i credem pe cuvânt. Că ei, în fond, de-asta sunt plătiți — ca să nu dea explicații. Iar după toată isprava, ce au pățit? Nimic. Absolut nimic. Le-a crescut bugetul cu 20% în 2025. Da, în plină criză. Nu, nu o să scadă.

În rest, partidele politice își încasează liniștite finanțarea publică. Agențiile guvernamentale, institutele „pentru studierea păcii în Europa Centrală”, „combaterea risipei de apă pe hârtie” și „monitorizarea cetățenilor triști” rămân intacte. Nimeni nu le desființează. Niciun șef nu e tras la răspundere. Nicio anchetă. E doar zgomot, promisiuni, și eventual un PowerPoint colorat la televizor despre „măsurile corective”.

Sa nu mai zic de promisiunea lui Nicusor Dan, da?

Iar dacă toate astea vi se par familiare, e pentru că le-am mai trăit. Între 2008 și 2010, Tăriceanu a aruncat cu bani în 2008 ca să câștige alegerile, Boc și Băsescu au venit în 2010 cu tăierile — 25% din salarii, spitale închise, taxe peste taxe, și au făcut-o cu aceleași pretexte: „nu e altă soluție”, „ne cere FMI-ul”, „e pentru viitorul copiilor noștri”. Și atunci, ca și acum, nimeni n-a răspuns. N-a fost niciun proces. N-a fost niciun vinovat. Au fost doar oameni care au plătit cu ani din viață, cu emigrare, cu depresie, cu datorii.

România e aceeași. E țara unde se fură înainte de alegeri, se tace în timpul lor și se lovește în populație după. Se numește „guvernare responsabilă”. Un concept care în realitate înseamnă: „plătiți voi, ne vedem la următorul ciclu electoral”.

Fraierii plătesc. Întotdeauna. Cei care au știut, au semnat, au tăcut și au prăduit – nu. Dacă întrebi cine e de vină, ți se spune cu o voce gravă că e „un context complicat” și că „trebuie să fim solidari”.

România, 2025. Aceeași piesă, alt afis. Doar nota de plată a devenit mai mare și se achită mai repede. Fără pauză. Fără vinovați. Fără rușine.