România e o țară binecuvântată de natură și blestemată de birocrați. Scoatem gazul din pământul nostru cu mâinile noastre, îl transportăm prin țevile noastre, îl ambalăm în facturi scrise în română — și apoi vine Uniunea Europeană să ne spună că… nu e bine. Că nu e „liberă piața” dacă românul nu e jupuit complet. Nasol!
În caz că n-ați aflat, Comisia Europeană a decis că plafonarea prețului gazelor naturale în România, introdusă în 2021 ca să nu murim congelați în pandemie și inflație, e ilegală. Da, o măsură temporară de protecție socială — care a permis multora să nu-și vândă caloriferul ca să-și plătească gazul — încalcă, atenție!, regulile sacrosancte ale pieței. Aia „liberă”. Liberă să te jefuiască cu zâmbet.
Și acum vine partea groasă: România e al doilea cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană, după Olanda. Avem gaze naturale cât să încălzim și Austria, și jumătate din Ungaria. Și totuși, plătim gaze ca și cum le-am aduce cu elicopterul din Qatar. De ce? Pentru că așa zice Bruxelles-ul: să le vindem la prețul pieței. Adică la prețul la care niște băieți deștepți din trading, care n-au văzut o sondă în viața lor, au decis într-un Excel de la Londra sau Frankfurt.
Iar dacă statul român spune: „Bă, poate le dăm mai ieftin românilor, că-s gazele lor până la urmă, nu?”, vine Europa, face ochii mari și ne amenință cu infringement. Pe logica asta, dacă ai grădină, nu ai voie să mănânci roșii până nu le vinzi întâi la bursă.
Atenție, nu e ca și cum toate statele UE joacă cinstit. Franța și-a plafonat prețurile la energie ani de zile, Germania a pompat sute de miliarde în subvenții directe către populație, dar când România vrea să nu-și transforme bătrânii în stalagmite în sufragerie, gata! Se rupe echilibrul sfânt al capitalismului european.
Și aici vine întrebarea esențială: cui servește asta? Păi cui să servească? Companiilor, evident. Gazul românesc nu mai e gazul românului. E marfă pentru profituri. Nu contează că e extras din Baicoi sau din fundul Mării Negre. Nu contează că OMV Petrom, Romgaz sau Black Sea Oil & Gas folosesc infrastructura făcută cu banii statului. Tot ce contează e ca gazul să se vândă „la prețul pieței”, adică la cât poate duce fraierul de consumator.
Deci să recapitulăm: scoatem gazul de sub picioarele noastre, îl băgăm în țevile noastre, îl consumăm în casele noastre — dar prețul îl stabilește Comisia Europeană și băieții de la bursă. Și dacă îndrăznești să zici „nu”, ești antieuropean, retrograd, și probabil ai și simpatii rusești, nu?
România, dragă, ai voie să forezi. Dar n-ai voie să trăiești decent din ce forezi. Cam asta e doctrina. Gazul nostru e european doar când trebuie scumpit. În rest, suntem doar o gaură în pământ pe care o exploatează alții, în numele unei piețe libere care funcționează exact cum vrea monopolul.
Așadar, plătim mai mult, deși avem destul. Suntem pedepsiți că am vrut să protejăm populația. Și trebuie să fim recunoscători că avem voie să ne consumăm gazul, dar nu la prețul pe care ni-l permitem. Dacă nu-ți convine, poți oricând să-ți pui trei pulovere, să bei ceai fierbinte și să te uiți cu drag la factura ta europeană.
Asta pentru ca Romania nu are oameni de stat... poate doar de stat capra in fata UE.
Gaze, paduri, cereale - mai multe fațete ale aceleiasi probleme de țară suverana, care-si administreaza resursele conform propriilor interese...
.
Iar acest tur doi blestemat nu va schimba nimic.
A zis un anume American un citat foarte misto... Drill Baby Drill!
Exact. Trump!... si chiar Obama circa 2010, cand încercase stanga turbata din partidul sau sa-l opreasca din forat.
Acuma sincer, dupa se mira toti de pe r/Romania de ce Simion a luat 41%, si cel mai probabil o sa stearga cu Mucusor la turul 2 intr-un landslide istoric, mai ales dupa discursul lui Viktor Orban.